Unic sau nu chiar ?

Să fim serioși – piața e cam aceeași! Aceleași mărgele, aceleași pietre semiprețioase sau prețioase, ba chiar și aceleași modele de bijuterii pe care unii le copiază, alții le reinterpretează. Faptul ca sunt lucrate de mână (pentru că, până la urmă, procesul de înșirat mărgele se face manual, nu?) le face să poarte, uneori pompos, titulatura handmade. Aici ar fi cazul să distingem iar între două categorii de creatori sau chiar trei: cei care cumpără din China și aici deja nu mai vorbim de handmade, ci doar de revânzare, cei care fac înșiruiri simple de scoici, cristale, charmuri, margele etc. și cei care fac lucruri cu adevărat uimitoare, pentru care eu am un profund respect și față de care mă poziționez la baza scării „OAU”.

4Ce e pentru mine unic?
E tușa personală pe care o dau fiecărui obiect pe care îl lucrez, e nesomnul și frământarea care mă încearcă de fiecare dată când am o idee pe care nu știu cum s-o îmbrac în practică, e hârtia pe care încerc să imobilizez ideea (deși desenul nu e punctul meu forte), e materialul pe care îl stric, iar și iar, e produsul final care oxidează mai mult de cât vreu eu și compromite toată piesa, e încercare după încercare, ca până la urmă să-mi placă mie produsul final.

Unicitatea, la mine, îmbracă și două forme concrete: materia primă și procesul de confecționare. Am decis să cumpar materie primă puțină, ca să nu fiu tentată să fac produse de serie…aceasta dintr-un motiv simplu, personal, mă plictisesc de repetitiv și nu mai acord suficientă importanță piesei. Apoi, fiind lucrate exclusiv manual, exceptând evident, pietrele sau diferite alte materiale pe care le cumpăr ca atare, bijuteriile mele nu vor avea nicicând aceeași răsucire, aceleași bucle, aceleași ochiuri, aceeași poziționare a pietrelor, mărgelelor și nici chair a banalelor zale.

De aceea cine se așteaptă să cumpere doi cercei perfect identici, nu va fi un client fericit al magazinului meu. Toate piesele au asimetrii, pe care eu vi le pot indica punctual. Un purtător indragostit de un colier cu piele, de o brățară croșetată sau de niște cercei din magazin, mă va contrazice.
Vă aștept să mă contraziceți!

De ce tocmai bijuterii?

Pentru că dincolo de unicitatea naturală, primită la naștere, fiecare dintre noi ținem să ne diferențiem tot mai mult de semeni. Unii aleg să se pună în valoare prin ei înșiși, prin calitățile sau „mai-puțin” calitățile care le definesc personalitatea…și cred că aceștia sunt foarte curajoși și-i admir. Alții au o pasiune pentru pantofi, unii pentru ceasuri, alții pentru haine, pentru mașini, pentru…pentru…pentru. Fiecare găsim ceva ce credem că ne reprezintă și, cel puțin o dată în viață vrem să nu mai fie nimeni ca noi. La mine s-a întâmplat de mai multe ori și deși, profesional, am cu totul și cu totul altă pregătire, am visat, de când cotrobăiam în cutia cu bijuterii a mamei, ca atunci când voi fi mare să am bijuteriile mele, unice.

Ca urmare, cu mulți ani în urmă mi-am desenat primul meu inel. Evident unic. Cu greu am găsit pe cineva să vrea să-l lucreze.

3

 

  •  Primul inel desenat de mine – o monogramă

 

 

Alți ani mai tâziu, aceeași problemă, când am desenat verigheta soțului meu…din nou foarte greu am convins pe cineva că e ok să lucreze doar o verighetă, că nimic nu mă împiedică să am o verighetă diferită de a soțului. Din nou unic, dar distractiv și pentru noi și pentru bijutierul care a intrat în jocul nostru.

Alți ani…același vis…ca urmare am făcut un curs basic de bijutier, deși e mult spus, și am lucrat eu singură primul meu inel, unic bine-nțeles. Spre rușinea mea nu am mai lucrat de atunci cu argintul.

         4       Primul inel din argint lucrat de mine

Dar încurajată și susținută de cei dragi am început să-mi urmez pasiunea. Am creat întâi lucruri aproape simple…mărgele înșirate.

7 6 5

 

 

 

 

Dar era prea comun, așa că fără a avea pretenția de inovatoare în domeniu, mi-am propus să abordez mai multe stiluri: croșetatul cu sârmă, modelarea sârmei de cupru oxidabilă și ne-oxidabilă, a sârmei argintată, combinarea acesteia cu pietre semiprețioase și mărgeluțe modeste sau scoici, decuparea manuală a diferitelor bucățele de piele și îmbinarea lor cu sârmă și mărgele.

Inițial am lucrat pentru cineva din familie, dar când au devenit prea multe am început să le dăruiesc…pe unele. Din păcate nu știu cu ce frecvență completează sau definitivează ținutele doamnelor cărora le-am oferit…dar sper să le bucure de fiecare dată când le aleg.

Acum am decis ca e timpul să le prezint oficial, într-un mic magazin, unde sper să vină în vizită și să aleagă câte ceva fiecare dintre cei care doresc să se simtă unici.

Bijuterii cu personalitate

M-am gândit ce aș putea scrie pentru a vă face un pic curioși…și apoi un pic mai mult curioși, așa încât să vă doriți să vizitați micuțul  meu magazin. Inițial am pornit de la ideea să vă rezum istoria bijuteriilor trecând prin antichitate, perioada medievală, cu o oprire în renascentism, cu ceva idei despre bijuteria secolelor XVII – XIX sau poate puțin din ce a însemnat aceasta în perioada războaielor și ce înseamnă acum, ce este bijuteria contemporană. Dar am citit alte materiale și mi-am dat seama că abordarea mea ar fi limitativă și constrânsă mult de spațiu, de timp – timpul cititorilor și de cunoștințele fragmentate și nestructurate, pe care le am acum la dispoziție.

Am vrut apoi să vă vorbesc despre rolul bijuteriilor în viața de atunci și de acum, să vă povestesc despre credința că oasele de animale, pietrele sau scoicile purtate ca talismane, te apără, îți dau puteri supranaturale sau te vindecă de boli, că diamantul era considerat antidot împotriva ciumei, iar turcoazul alunga durerea de dinți…dar toate acestea sunt doar povești, care adevarate sau nu, adauga puțin mister bijuteriilor.

9

Bijuteriile, clasice sau moderne, cu diamante sau doar simple mărgele, scoici au, pentru fiecare dintre noi – bărbat sau femeie, o semnificație aparte și o valoare ce depășește de cele mai multe ori valoarea materială.

Mă poartă gândul spre cutia cu puține biijuterii a mamei, unde era păstrată, cu sfințenie, alături de doi cercei, un inel și un lanț din aur, o bandă simplă și cam urâtă de alamă ce îmbrăca forma unui inel. Tot timpul am gândit că acel inel e un intrus în „marea” cutie cu bijuterii a mamei și mă întrebam ce caută „odioșenia” în ceea ce mie mi se părea suprema splendoare. Și acum e tot acolo și va rămâne acolo. De ce? Pentru că e verigheta cu care mama s-a căsătorit și care e făcută de tata, pe strung. E mărturia dragostei alor mei, care atunci când s-au căsătorit nu și-au permis niște verighete din aur…nici măcar pe cele mai mici și mai ieftine.

 

Sunt convinsă că fiecare dintre noi are cel puțin o mărgică, o scoică, o piatră ca o baghetă magică ce deschide sculețul plin cu amintiri și sentimente, pe care-l purtăm cu noi.

Care e bagheta voastră magică? Trimiteți-mi poze pe facebook…https://www.facebook.com/Ks.creations.shop/